Stare de alertă în București, noaptea trecută, iar poliția s-a aflat în situația de a rezolva rapid o situație de urgență. Totul a pornit chiar din arestul central al Poliției Capitalei, iar personajele au fost doi adolescenți în vârstă de 16 ani.
Marin Adrian şi Mihai Florin – fără a se cunoaște cu precizie circumstanțele – au reușit să evadeze din arest, punând polițiștii pe jar. Oamenii legii au emis, imediat, un comunicat în care au solicitat sprijinul cetățenilor pentru prinderea celor doi.
”Solicităm sprijinul cetăţenilor în identificarea celor doi, prin apelarea la numărul 112 sau anunţarea celei mai apropiate secţii de poliţie”, a transmis Poliţia Capitalei, fără a preciza împrejurările în care s-a produs evadarea.
Totuși, ”aventura” evadaților s-a încheiat după doar câteva ore, unul fiind prins în jurul orei 01.00, iar celălalt predându-se ulterior.
”În jurul orei. 22.00 din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 au evadat doi minori, în vârstă de 16 ani. Marin Adrian şi Mihai Florin erau încarceraţi pentru furt calificat şi respectiv complicitate la furt calificat şi conducere fără permis”, a transmis, noaptea trecută, Poliţia Capitalei.